joi, ianuarie 24, 2008

Ziua Unirii si scurta lectie de istorie

Sunt constienta ca exista printre noi, romanii, unii care nu sunt foarte mandri ca sunt romani. Poate sunt indreptati sa simta asta date fiind evenimentele recente din Italia. Un alt motiv ar fi faptul ca ii aud inca pe unii oameni pe strada regretand "epoca lui Ceausescu". Nu le impartasesc parerea, totusi, va vine sau nu sa credeti, inca mai exista astfel de oameni.

Pana acum ceva vreme, am fost destul de ignoranta fata de istoria Romaniei. In scoala generala mi se parea ca trebuie sa retin prea multe date, care erau considerate mai importante decat evenimentele in sine. La liceu, fiind liceu economic, era clar ca reprezenta una dintre materiile importante, iar profesorii erau si ei constienti de acest lucru.

De curand insa, m-a "lovit" dorinta de a cunoaste si eu mai mult din "misterele patriei". Asa ca, intr-o zi, iesind in pauza de masa de la serviciu am intrat intr-o librarie fara nici un scop precis si am dat peste o carte care mi-a captat atentia: "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri" de Neagu Djuvara. Am zis ca este o carte destul de potrivita cu care sa incep incursiunea mea in lumea istoriei romanilor. Si, pana acum, consider ca nu am gresit deloc cand am ales-o din raft.

Sa revenim insa la evenimentul sarbatorit mai mult sau mai putin de romani astazi: Unirea Principatelor Romane. Pentru cine nu stie detalii, iata cateva: in ziua de 24 ianuarie, acum 147 de ani, s-a produs Unirea Principatelor Romane. In fruntea Tarii Romanesti a fost ales domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Romane este considerata a fi primul pas important pe calea infaptuirii statului national unitar roman. Desi scurta (1859-1866), domnia lui Alexandru Ioan Cuza a insemnat perioada de maxima dezvoltare a Romaniei moderne: a fost creat primul Parlament unic al Romaniei si primul guvern unitar, a fost adoptata prima constitutie, s-a efectuat reforma electorala, agrara, a invatamantului.

Iata mai jos un filmulet pe aceasta tema care mie mi-a starnit putin sentimentul patriotic. Sper ca si voua: http://www.youtube.com/watch?v=mJwS8KM-LQA

Traiasca Romania dodoloata!





Niciun comentariu: