miercuri, august 30, 2006

Copilarie cu cheia de gat...

Am citit de curand cuvintele de mai jos si parca...intr-un fel sau altul m-am regasit in ele. Vreau sa le impartasesc cu voi, toti cei care, intr-un fel sau altul le retraiti citindu-le.

Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite. Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiilenoastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla..., urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentruefortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil...

luni, august 28, 2006

Bucurati-va de natura!

Am auzit pe cineva ieri spunand ca oamenii au fost creati sa traiasca in natura. Dupa ce am ascultat aceasta afirmatie, am stat si m-am gandit cat de departe am ajuns noi, cei care traim in secolul XXI, de natura. Traim in blocuri construite din beton, BCA, caramida, locuim in cartiere cu blocuri inghesuite si in care gri-ul predomina din abundenta. Muncim un an intreg ca sa tanjim la o saptamana, pentru cei mai fericiti dintre noi, chiar 10 zile de vacanta in natura. Ce ne incanta atat de mult in natura? Poate: verdele crud al ierbii, susurul bland al izvorului de munte, inaltimea maiestoasa a piscurilor montane sau chiar vuietul marii inspumate care se loveste de tarm, nisipul fin al plajelor pe care-l luam intre degete parca pentru a-l simti mai bine, cantecul greierilor la lasarea serii sau gandaceii grabiti pe care-i urmarim cu privirea intrebandu-ne: "oare unde se duc ei asa grabiti?"
Mergeti in natura, bucurati-va de ceea ce a creat Dumnezeu, traiti din plin vacanta verii lui 2006 care e aproape pe sfarsite. Si...in timp ce va relaxati in natura ascultati Louis Armstrong - What a wonderful world. Va las mai jos si cuvintele acestei melodii care pe mine ma remonteaza de fiecare data! Iubiti-va si bucurati-va de viata!
I see trees of green, red roses too
I see them bloom for me and you
And I think to myself, what a wonderful world

I see skies of blue and clouds of white
The bright blessed day, the dark sacred night
And I think to myself, what a wonderful world

The colours of the rainbow, so pretty in the sky
Are also on the faces of people going by
I see friends shakin' hands, sayin' "How do you do?"
They're really saying "I love you"

I hear babies cryin', I watch them grow
They'll learn much more than I'll ever know
And I think to myself, what a wonderful world
Yes, I think to myself, what a wonderful world

Oh yeah


marți, august 22, 2006

Verisorii...ADUNAREAAAA...

Ati apucat sa vedeti filmul Nunta a la grec (My Big Fat Greek Wedding)? Pentru cei care nu l-ati vazut...vi-l recomdant cu toata caldura! Aveti aici un link, doar asa ca sa va faceti o idee: http:////www.cinemagia.ro/movie.php?movie_id=3886

Filmul asta m-a facut, intr-o oarecare masura, sa ma gandesc la intalnirea pe care am reusit s-o organizam cu verisorii Ologeanu care s-au stabilit in Bucuresti. Pentru cei care nu stiu, familia Ologeanu isi are radacinile in localitatea Tiganesti, judetul Teleorman (la 10 km de Alexandria). Clanul nostru numara 22 de verisori de la 7 frati. Mai jos aveti o poza cu o parte dintre ei (iar pe alocuri, partenerii acestora).


Emi, Filip, Madi, Stefi, Sorina (si sotul, Vicentiu), Alina (si sotul, Adi), Tedi (si sotia, Ancuta), Cristina (si prietenul, Bogdan)

Astia suntem cei care am reusit sa ne adunam la ultima strigare si eu zic ca a fost frumos...chiar foarte frumos! Voua cum vi s-a parut verilor?



luni, august 21, 2006

La inceput...

Dupa ce pe perioada anilor de scoala am tinut un jurnal si am avut chiar un Oracol (cum are orice fata la acea varsta...fetele stiu de ce...), mi s-a parut interesanta ideea aceasta de Jurnal electronic si voi incerca, pe cat posibil sa va impartasesc din intamplarile fericite (doar ma stiti ca sunt o optimista incurabila) ale acestei vieti pe care Dumnezeu ne-a daruit-o pentru a ne bucura de ea. Asa ca...have fun with me! Va astept cu comentarii si impresii!