marți, octombrie 31, 2006

Si totusi hotii sunt... baieti finuti

Tocmai imi povestea sotul meu zilele trecute despre un amic de-al lui care s-a dus la Bucuresti Mall intr-una dintre zile pentru un business lunch. S-au asezat oamenii frumos la masa, amicul nostru si-a aranjat haina pe spatarul scaunului si si-a vazut de treaba. A comandat ceva de mancare, si apoi si-a concentrat toata atentia asupra unei harti pe care o avea in fata si pe care discuta impreuna cu interlocutorul sau. A mancat atunci cand i-a fost adusa mancarea. In final, cand sa plece, deschide omul portofelul, care era la locul lui in buzunarul hainei care statuse pe spatarul scaunului, dar in loc de 4.000.000, in portofel nu mai erau decat 500.000. Cei care il "operasera" se gandiseara sa-i lase omului macar niste bani cu care sa-si achite consumatia si bineinteles...actele. Deci, hotii de buzunare sunt baieti finuti! Aveti incredere in ei! Ei nu te lasa cu buzunarul gol! :)

joi, octombrie 05, 2006

O luna fix...si totusi...unde am facut baie?

...de cand nu am mai blogger-it. Cu siguranta nu am intentionat sa dureze atat de mult...si parca totusi a trecut atat de repede. Asta pentru ca...intre timp am fost plecata in vacanta mult asteptata de zece zile pe meleagurile confluentei dintre Marea Egee si Marea Mediterana. Deci...ca sa fiu mai explicita...Bodrum, TURCIA. Am avut marea la 20 m de hotel si de fiecare data cand intram in mare ma intrebam...asta oare ce mare e... Marea Egee sau Marea Mediterana? Ca sa dezleg enigma...m-am gandit ca cel mai bine imi pot raspunde localnicii. Deci, am intrat intr-un bazar si am intrebat: "Excuse me, what sea is here?", iar turcul din fata mea mi-a raspuns entuziasmat: "Where are you from?" Eu raspund: "Romania", dar replica veni imediat: "OH, Romania...Hagi, Lucescu, Popescu". Dupa mai multe incercari de genul acesta, toate incheiate cu acelasi gen de raspuns, am zis sa incerc mai aproape de "casa" si anume la mine la hotel. Deci, urmatoarea zi de dimineata, dupa ce mi-am servit micul dejun, un tanar turc a trecut pe langa mine. Atunci am considerat eu ca este momentul cel mai potrivit sa "atac" problema. Si intreb: "Excuse me, do you know what sea is this?" si raspunsul si mai neasteptat m-a lovit direct: "Are you finished? Can I take your plate?". Nu am avut de ales decat sa raspund: "Oh yes, please!" si sa ma resemnez. Cand a sosit ultima zi inainte de plecare, am decis sa nu cumva sa las problema nerezolvata si am apelat la unul dintre receptionerii hotelului care parea putin mai "luminati" decat restul. Deci, in timp ce asteptam autocarul ca sa vina sa ne ia sa ne duca spre aeroport, intreb: "Excuse me, do you know what sea is this?" si raspunsul asteptat de 10 zile a venit!!! "You see, here is the place where the Aegean Sea and the Mediterranean Sea come together, so you cannot say exactly if it is the one or the other". Asa ca, daca ma intreaba cineva unde am facut baie, le raspund cu un zambet larg pe fata: in Marea Egee SI in Marea Mediterana!

marți, septembrie 05, 2006

Unii oameni chiar stiu sa se descurce in viata...

Intamplator, am dat zilele trecute de un site cu totul neobisnuit: http://www.milliondollarhomepage.com/
Despre ce este vorba de fapt: un tanar englez, Alex Tew, in varsta de 21 de ani avea nevoie de bani pentru a se intretine la facultate. Dupa spusele sale, intr-o seara tarzie, aproape de miezul noptii, i-a venit venit aceasta idee de a crea o pagina de web si de a vinde 1.000.000 pixeli pentru 1$ / pixel. In pixelii astfel cumparati, se poate afisa o imagine, o reclama, un logo sau se poate chiar posta un link la un alt website.
Spre surprinderea multora, toti pixelii au fost vanduti deja, iar cei care au cumparat un anumit numar de pixeli au avut numai de castigat. Multi au martusit ca numarul vizitatorilor a crescut de la cativa vizitatori la mii de vizitatori!
Gandindu-ma la exemplul lui Alex Tew, nu pot decat sa va incurajez sa visati! Dar...aveti grija ce visati...candva visele voastre ar putea deveni realitate!

miercuri, august 30, 2006

Copilarie cu cheia de gat...

Am citit de curand cuvintele de mai jos si parca...intr-un fel sau altul m-am regasit in ele. Vreau sa le impartasesc cu voi, toti cei care, intr-un fel sau altul le retraiti citindu-le.

Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite. Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiilenoastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla..., urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului, nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentruefortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil...

luni, august 28, 2006

Bucurati-va de natura!

Am auzit pe cineva ieri spunand ca oamenii au fost creati sa traiasca in natura. Dupa ce am ascultat aceasta afirmatie, am stat si m-am gandit cat de departe am ajuns noi, cei care traim in secolul XXI, de natura. Traim in blocuri construite din beton, BCA, caramida, locuim in cartiere cu blocuri inghesuite si in care gri-ul predomina din abundenta. Muncim un an intreg ca sa tanjim la o saptamana, pentru cei mai fericiti dintre noi, chiar 10 zile de vacanta in natura. Ce ne incanta atat de mult in natura? Poate: verdele crud al ierbii, susurul bland al izvorului de munte, inaltimea maiestoasa a piscurilor montane sau chiar vuietul marii inspumate care se loveste de tarm, nisipul fin al plajelor pe care-l luam intre degete parca pentru a-l simti mai bine, cantecul greierilor la lasarea serii sau gandaceii grabiti pe care-i urmarim cu privirea intrebandu-ne: "oare unde se duc ei asa grabiti?"
Mergeti in natura, bucurati-va de ceea ce a creat Dumnezeu, traiti din plin vacanta verii lui 2006 care e aproape pe sfarsite. Si...in timp ce va relaxati in natura ascultati Louis Armstrong - What a wonderful world. Va las mai jos si cuvintele acestei melodii care pe mine ma remonteaza de fiecare data! Iubiti-va si bucurati-va de viata!
I see trees of green, red roses too
I see them bloom for me and you
And I think to myself, what a wonderful world

I see skies of blue and clouds of white
The bright blessed day, the dark sacred night
And I think to myself, what a wonderful world

The colours of the rainbow, so pretty in the sky
Are also on the faces of people going by
I see friends shakin' hands, sayin' "How do you do?"
They're really saying "I love you"

I hear babies cryin', I watch them grow
They'll learn much more than I'll ever know
And I think to myself, what a wonderful world
Yes, I think to myself, what a wonderful world

Oh yeah


marți, august 22, 2006

Verisorii...ADUNAREAAAA...

Ati apucat sa vedeti filmul Nunta a la grec (My Big Fat Greek Wedding)? Pentru cei care nu l-ati vazut...vi-l recomdant cu toata caldura! Aveti aici un link, doar asa ca sa va faceti o idee: http:////www.cinemagia.ro/movie.php?movie_id=3886

Filmul asta m-a facut, intr-o oarecare masura, sa ma gandesc la intalnirea pe care am reusit s-o organizam cu verisorii Ologeanu care s-au stabilit in Bucuresti. Pentru cei care nu stiu, familia Ologeanu isi are radacinile in localitatea Tiganesti, judetul Teleorman (la 10 km de Alexandria). Clanul nostru numara 22 de verisori de la 7 frati. Mai jos aveti o poza cu o parte dintre ei (iar pe alocuri, partenerii acestora).


Emi, Filip, Madi, Stefi, Sorina (si sotul, Vicentiu), Alina (si sotul, Adi), Tedi (si sotia, Ancuta), Cristina (si prietenul, Bogdan)

Astia suntem cei care am reusit sa ne adunam la ultima strigare si eu zic ca a fost frumos...chiar foarte frumos! Voua cum vi s-a parut verilor?



luni, august 21, 2006

La inceput...

Dupa ce pe perioada anilor de scoala am tinut un jurnal si am avut chiar un Oracol (cum are orice fata la acea varsta...fetele stiu de ce...), mi s-a parut interesanta ideea aceasta de Jurnal electronic si voi incerca, pe cat posibil sa va impartasesc din intamplarile fericite (doar ma stiti ca sunt o optimista incurabila) ale acestei vieti pe care Dumnezeu ne-a daruit-o pentru a ne bucura de ea. Asa ca...have fun with me! Va astept cu comentarii si impresii!