Prin urmare, am luat cartierul la picior şi am pornit spre IOR. Nu mai fusesem de ceva vreme în această parte a cartierului pe unde obişnuiam să vin des cu una dintre bunele mele prietene. Spre surprinderea mea, zona arăta mult mai bine decât o ştiam eu! Ce-i drept, e drept, dlui primar nu i-a scăpat nici un colţişor din cartier care nu a fost amenajat!
Ajunsă în parc, am avut parte de ceea ce-mi doream: o seară plăcută în mijlocul naturii, linişte, vreme excelentă pentru o plimbare. Am avut timp să contemplu frumuseţile naturii, să fiu atentă la oamenii din jurul meu care se plimbau şi ei, ca şi mine, agale prin parc, să mă opresc din iureşul ameţitor al vieţii şi pur şi simplu, să petrec puţin timp cu mine însămi.
A fost frumos pentru că am reuşit să mă opresc şi să admir viaţa sub toate formele ei de manifestare: bebeluşi în cărucioare, copilaşi jucându-se zgomotos cu mingea, adolescenţi ţinându-se de mână, tineri pe role, îndrăgostiţi schimbând îmbrăţişări pe o bancă mai retrasă, părinţi ţinându-şi copiii de mână în timp ce aceştia făceau timid primii paşi, muncitori care se întorceau de la muncă şi se grăbeau spre casă, bătrâni plimbând un căţel în lesă sau plimbându-se singuri pentru că cel drag nu mai era...
Nu uitaţi să vă opriţi din când în când şi să va bucuraţi de viaţă!
Iată şi câteva imagini care poate spun mai mult decât cuvintele:
în drum spre IOR
IOR-un în amurg
raţe
şi din nou raţe
toamna...
