Ziua Unirii si scurta lectie de istorie

Sunt constienta ca exista printre noi, romanii, unii care nu sunt foarte mandri ca sunt romani. Poate sunt indreptati sa simta asta date fiind evenimentele recente din Italia. Un alt motiv ar fi faptul ca ii aud inca pe unii oameni pe strada regretand "epoca lui Ceausescu". Nu le impartasesc parerea, totusi, va vine sau nu sa credeti, inca mai exista astfel de oameni.

Pana acum ceva vreme, am fost destul de ignoranta fata de istoria Romaniei. In scoala generala mi se parea ca trebuie sa retin prea multe date, care erau considerate mai importante decat evenimentele in sine. La liceu, fiind liceu economic, era clar ca reprezenta una dintre materiile importante, iar profesorii erau si ei constienti de acest lucru.

De curand insa, m-a "lovit" dorinta de a cunoaste si eu mai mult din "misterele patriei". Asa ca, intr-o zi, iesind in pauza de masa de la serviciu am intrat intr-o librarie fara nici un scop precis si am dat peste o carte care mi-a captat atentia: "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri" de Neagu Djuvara. Am zis ca este o carte destul de potrivita cu care sa incep incursiunea mea in lumea istoriei romanilor. Si, pana acum, consider ca nu am gresit deloc cand am ales-o din raft.

Sa revenim insa la evenimentul sarbatorit mai mult sau mai putin de romani astazi: Unirea Principatelor Romane. Pentru cine nu stie detalii, iata cateva: in ziua de 24 ianuarie, acum 147 de ani, s-a produs Unirea Principatelor Romane. In fruntea Tarii Romanesti a fost ales domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Romane este considerata a fi primul pas important pe calea infaptuirii statului national unitar roman. Desi scurta (1859-1866), domnia lui Alexandru Ioan Cuza a insemnat perioada de maxima dezvoltare a Romaniei moderne: a fost creat primul Parlament unic al Romaniei si primul guvern unitar, a fost adoptata prima constitutie, s-a efectuat reforma electorala, agrara, a invatamantului.

Iata mai jos un filmulet pe aceasta tema care mie mi-a starnit putin sentimentul patriotic. Sper ca si voua: http://www.youtube.com/watch?v=mJwS8KM-LQA

Traiasca Romania dodoloata!

E-mailul cu fetita

Acum vreo doua zile eu si un alt coleg de birou primim un e-mail de la o colega de serviciu in care ne trimitea o poza cu fetita ei in varsta de aprox. 3 ani.

La momentul respectiv, am deschis emailul, am privit poza, mi-am zis in gand: trebuie sa-i raspund sa-i multumesc pentru poza si sa-i spun ce fetita frumoasa are! Dar, fiind o zi destul de prinsa, am uitat pur si simplu sa-i raspund colegei.

O fi asteptat saraca femeie un feedback din partea partea mea sau a colegului mei in acea zi, o mai fi asteptat si ieri, poate si astazi pana in momentul in care...primim un alt e-mail de la aceeasi colega cu urmatorul text: "Asa-i ca sunt frumoase culorile din poza?"

Cu alte cuvinte: Daca fiica-mea nu va place, macar nu-i asa ca-i frumos imbracata?

Am plâns...

Laura Mocăniţă...vă spune ceva acest nume? Răspunsul este evident, nu. Acelaşi răspuns pe care l-aş fi dat şi eu dacă mi-aţi fi pus această întrebare până joi. Însă joi, când am ajuns acasă de la serviciu, în timp ce căutam emisiunea Cârcotaşii, am dat în schimb de emisiunea "Vreau să fiu vedetă" de la Antena 1. Pentru cei care nu ştiţi despre ce vorbesc, iată în câteva cuvinte despre ce este vorba: este o emisiune sub forma unui concurs în care copii talentaţi din punct de vedere muzical vin şi prezintă o melodie în faţa unui juriu format din artişti consacraţi.

În timp ce priveam emisiunea, a apărut printre concurenţi, ea, Laura. O fetiţă de aproximativ 10 ani cu un păr lung şi frumos împletit în două codiţe şi nişte ochi de un verde superb. Este o fetiţă de la ţară, care până la această vârstă a suferit două intervenţii chirurgicale la cap. Un copil amărât care stă cu chirie într-o casă la ţară! Sinceră să fiu, eu nu am mai auzit până acum ca cineva de la ţară să nu aibă casa lui. Încă de mică, am mers la bunici în judeţul Olt. Acolo, fiecare familie are casa ei, gospodăria ei. La ţară nimeni nu stă ÎN CHIRIE! Nu însă Laura.

În cuvinte simple şi printre lacrimi ne-a spus pe scurt povestea ei. Mama ei le cumpără (ei şi surorii ei) haine la Crăciun sau "cum poate, când poate". Tot ceea ce-şi doreşte de la viaţă este să aibă şi ea casa ei aşa cum au ceilalţi copii şi sănătate de la Dumnezeu. Nu-şi doreşte jucării!

Ascultând-o şi uitându-mă la Laura cum spunea aceste lucruri cu lacrimi curgându-i pe obraji, nu m-am putut abţine şi...am plâns.

Am plâns... pentru că de atâtea ori luăm lucrurile pe care le avem ca şi cum ni s-ar cuveni, considerăm că este normal şi este DREPTUL nostru să fim sănătoşi, însă uităm atât de des să-i mulţumim Celui care merită toată mulţumirea noastră, lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care ne-o dă zi de zi!

Am plâns... pentru că dulapurile noastre sunt doldora de haine, iar alţii primesc o haină poate doar la Crăciun.

Am plâns... pentru că de atâtea ori uităm să ne apreciem părinţii pentru că ne sunt alături în momentele frumoase, dar şi în clipele grele, pentru că poate au făcut mari sacrificii ca noi să ajungem unde suntem acum, că ne-am simţit mereu în siguranţă şi în armonie în familie, pentru ca nu am ştiut ce înseamnă să nu ai ce pune pe masă.

Am plâns... pentru că am văzut că încă mai există copii cu suflete frumoase în această lume a violenţei, a vitezei, a vacarmului.

Am plâns...pentru că am văzut că încă oamenilor le mai pasă încă de semenii lor care sunt în nevoie. Un exemplu clar este...Antena 1. Ei i-au oferit Laurei o casă mobilată care să fie a ei şi a familiei ei! Cinste lor!

Nu uitaţi să le spuneţi celor dragi vouă cât de mult îi apreciaţi!
Nu uitaţi să vă uitaţi în jurul vostru şi să-i ajutaţ pe cei în nevoie!
Nu uitaţ să vă bucuraţ de viaţ!
Ş...cel mai important:
Nu uitaţi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru sănătate şi pentru tot ce aveţi!

Imagination at work