marți, aprilie 24, 2007

Cele mai tari branduri

Compania de consultanta Millward Brown a intocmit un top 100 al celor mai tari branduri din lume. Primele zece clasate sunt dupa cum urmeaza:
1. Google
2. General Electric
3. Microsoft
4. Coca-Cola
5. China Mobile
6. Marlboro
7. Wal-Mart
8. Citi
9. IBM
10. Toyota

luni, aprilie 16, 2007

Herastraul a doua zi de Pasti

Multi bucuresteni care nu au iesit din Bucuresti in perioada Pastelui au ales ca loc de relaxare parcul Herastrau. Iata cateva instantanee surprinse de mine, un fotograf amator. :)



























Daca v-au placut pozele, duceti-va si bucurati-va de realitate cat inca mai sunt lalele inflorite!

marți, aprilie 10, 2007

Zilele se scurteaza!

Tocmai citeam astazi urmatorul inceput de articol: "Pamantul are febra, iar pulsul i se accelereaza. Nu e o figura de stil, ci o realitate dovedita stiintific. Geofizicianul Felix Landerer, de la Institutul Max Planck din Hamburg, a studiat in amanunt consecintele incalzirii globale, ajung la o concluzie stranie: acest fenomen determina accelerarea vitezei de rotatie a planetei, ceea ce atrage dupa sine scurtarea zilei terestre! Deja ziua ar avea doar 23 de ore si 56 de minute, iar in circa 20 de ani, durata se va mai scurta cu 0,12 milisecunde".

Acum inteleg de ce toata lumea se plange ca nu are timp! Si...dac-ar fi sa credem acest articol...inseamna ca pe viitor vom avea din ce in ce mai putin timp! Asa ca...faceti-va ordine in prioritati!

De unde până unde iepuraşul şi Paştele


Mi se pare ca pe masura ce trec anii, ne indepartam mai mult si mai mult de adevarata semnificatie a Pastelui si anume: moartea lui Iisus Hristos pentru pacatele omenirii si invierea Lui din morti.

Cand vine Pastele, oamenii cauta un nou motiv de a face cumparaturi, de a pleca in mini-concedii in strainatate profitand de ofertele generoase ale agentiilor de turism, de a merge la un gratar, de a se imbuiba alaturi de familie/prieteni, de a oferi iepurasi de plus sau de ciocolata. Dar, in cazul va intrebati, iata care legatura iepurasului cu Pastele:


Istoria pare să sugereze că iepuraşul de Paşte a fost la începuturi un iepure de câmp. În mitologia păgână, iepurele reprezenta dragostea, sporul şi fertilitatea. epurele şi oul erau de asemenea simboluri ale primăverii şi ale zeiţei saxonă Eostre, din al cărei nume în unele limbi germanice se spune că a provenit cuvântul care denumeşte sărbătoarea Paştelui, cum ar fi Easter, în limba engleză. O altă variantă ar fi că termenul „Paşte" vine din ebraică unde „pesah" semnifică "trecere".

Dar să revenim la iepurele de Paşti. În unele culturi antice, iepurele era simbolul lunii. Iepurii se hrănesc noaptea şi au fost văzuţi privind stăruitor la lună când luna e plină. Şi perioada lor de gestaţie se credea că era de 28 de zile- cât un ciclu lunar. Acest ciclu lunar, care reprezenta victoria vieţii asupra morţii sau a primăverii împotriva iernii, era sărbătorită în jurul echinocţiului vernal. De aici şi răspunsul la întrebarea de ce data Paştelui e diferită în fiecare an. Sinodul de la Niceea din anul 325 a decis că Paştele va cădea în prima duminică după luna plină care urmează echinocţiului din 21 martie.

Iar diferenţa dintre Paştele apusean şi cel răsăritean poate fi explicată prin aceea că sunt folosite calendare diferite, respectiv cel gregorian şi cel iulian.

De-a lungul anilor, iepuraşul da devenit o imagine asociată sărbătorii de Paşte în tot mai multe ţări. Graţie înclinaţiei spre reproducere a acestui animal, iepurele e văzut şi ca un simbol al fertilităţii.

Ouăle sunt şi ele simboluri ale unei vieţi noi, ale fertilităţii, iar acesta ar fi un motiv pentru care iepurele poartă un coş cu ouă. Dar, evident, există şi alte mituri privind legătura dintre iepuraş şi Paşte. La fel, sunt multe legende legate de legătura dintre Paşte şi ouă. Iepurii de câmp nu fac ouă dar îşi pun puii într-un fel de gropi în câmpuri şi poieni - de obicei fac mai multe asemenea găuri şi nu îşi pun toţi puii la un loc. Se întâmplă adesea ca fluierarii să ocupe astfel de găuri pentru a-şi adăposti ouăle.

O legendă spune că o femeie a observat cum un iepure de câmp părăsea un asemenea adăpost şi mergând să vadă a descoperit un cuib de ouă, ceea ce a convins-o să creadă că ouăle fuseseră depuse de iepure.

O altă legendă spune că iepurele zeitei Eostre era de fapt o pasăre frumoasă pe care într-o zi zeiţa a transformat- o magic într-un iepure. Dar cum nu era iepure decât pe dinafară, a continuat să îşi facă cuiburi în care adăpostea ouă.

Iepuraşul e menţionat prima dată ca simbol al Paştelui într-o scriere germană din secolul 16 iar două secole mai târziu avea să apară şi în folclorul american. Copiii făceau cuiburi din pălării şi bonete şi, dacă fuseseră cuminţi, primeau ouă colorate.

Toate aceste mituri au evoluat de-a lungul anului într-atât, că acum abia dacă se mai ştie ce legătură au iepuraşii cu Paştele, în afară de faptul că se găsesc în forma de ciocolată pe rafturile magazinelor.

Un semn că indiferent care sunt motivele pentru care fiecare dintre noi serbează Paştele, consumerismul riscă să facă uitate tradiţiile din spatele simbolurilor de ciocolată.

joi, aprilie 05, 2007

Top 5 destinatii pentru miliardarii lumii

S-a facut un clasament cu destinatiile pentru vacanta preferate de miliardarii lumii. Iata mai jos care sunt acestea, prezentate intr-o ordine aleatorie.

1. Hamptons, SUA

2. Aspen, Colorado


3. Plajele din arhipelagul Bermuda


4. Riviera Franceza


5. Insulele Virgine Britanice


Cam asta ar fi despre miliardari. Dar pana ajungeti si voi unul dintre ei, voua unde va place sa va petreceti vacantele?

miercuri, aprilie 04, 2007

Starbucks is coming to town

Acum doi ani am vizitat Croatia. Printre multele si frumoasele amintiri pe care le-am pastrat legate de aceasta tara absolut superba, as dori sa mentionez si numarul foarte mare de cafenele pe care le gasesti la orice pas in orice orasel al Croatiei. Facandu-mi cativa prieteni croati, ei mi-au explicat, ca atunci cand doi croati vor sa iasa sa discute ceva, e de la sine inteles ca vor merge la o cafenea. Mi s-a parut ca aceste cafenele induc orasului o anumita atmosfera mai relaxanta, mai boema chiar.

Si ma gandeam...Bucurestiul nu va ajunge niciodata un astfel de loc. Poate nu va ajunge niciodata asa, dar se pare ca "industria" cafenelelor a inceput sa-si spuna si la noi cuvantul in ultima vreme. BCR si-a deschis chiar o retea de cafenele bancare - BCR Cafe.

Iar astazi citeam in presa ca renumita retea de cafenele Starbucks va veni luna aceasta si in Romania la Plaza Romania. Asa ca, inca putintica rabdare, cafengiilor! ;)


Sfaturi ca de la copil la copil...

Am avut "ocazia" zilele trecute sa calatoresc cu unul dintre microbuzele hipermarketului Auchan.

Cum microbuzul care mergea in zona mea (exista trei astfel de microbuze care merg in trei directii diferite ale cartierului Titan) tocmai plecase, m-am urcat in urmatorul chiar prima. Dupa mine, s-au urcat doua mame cu cate un copil fiecare. Mamele s-au asezat una langa cealalta si au inceput sa discute ca intre gospodine, iar copii (o fetita mai mare care era deja la scoala in ciclul primar si un baietel care avea sase ani) s-au asezat exact in spatele meu. Neavand ce sa faca, au pornit si ei o discutie.
Fetita: Tu cati ani ai?
Baietelul: Sase.
Fetita: Eu am zece. Sunt in clasa a patra.
Baietelul: Si e greu la scoala?
Fetita: Clasa intai si a doua sunt usoare, dar clasa a treia si a patra...hmmm...sunt greleeee. Asa ca...bucura-te cat poti de vacanta asta ca apoi...vine scoala.

Iar pentru cei ca mine care au terminat cu scoala, as vrea sa va dau si eu un mic sfat: bucurati-va ca s-a terminat!