vineri, august 10, 2007

De ce nu vreau să câştig la Loto

De vreo săptămână încoace se tot discută în presă şi la televiziune despre ce şansă de nemaiîntâlnit poţi avea de a câştiga în jur de şapte milioane de euro la extragerea loto 6/49 a Loteriei Române. Cu această ocazie, am văzut lume stând la cozi interminabile săptămâna trecută ca să apuce un bilet care le-ar putea aduce prosperitatea mult visată. Sunt sigură că şi în această săptămână aceste cozi se vor repeta, vor fi poate şi mai mari decât cele din week-end-ul trecut.
Ei bine, eu nu am stat niciodată la o asemenea coadă. E adevărat, poate că mi-a plăcut la un moment dat ideea de a câştiga, dar acum m-am hotărât: NU VREAU SĂ CÂŞTIG LA LOTO. Şi vreau să vă spun şi de ce: deoarece, odată ce voi câştiga, viaţa mea se va schimba radical până în cele mai mici amănunte.
- o să am o maaare problemă: o să stau să mă gândesc ce aş putea face cu atâta amar de bani ca să nu-i risipesc aiurea (adică...managementul cheltuirii cu înţelepciune a banilor :) pentru că e deja foarte bine ştiut că, cu cât ai mai mulţi bani, cu atât nu-ţi ajung!
- o să fiu ţinta hoţilor (poate voi primi şi eu un apartament în deja renumitul "bloc al Loteriei") şi hoţii vorba aia, se duc şi ei acolo unde ştiu că găsesc ceva substanţial, nu doar bani pentru o ciorbă şi de aici alte probleme: să-mi iau uşă cu încuietori foarte sigure şi sisteme de alarmă şi...alte stressuri suplimentare
- n-o să mai fie nevoie să merg la serviciu pentru că...dacă ajungi să câştigi 7 milioane de euro...chiar nu mai ai ce căuta la serviciu...şi atunci aş sta acasă şi mintea mea ar lâncezi...ceea ce nu e genul meu. Mie îmi place să gândesc, să îmi folosesc creierul, să primesc provocări şi să răspund la ele.
- un alt motiv este că nu prea ştiu exemple de oameni foarte bogaţi care să fie în acelaşi timp şi fericiţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au ajuns să se drogheze, să aibă o viaţă dezordonată...şi în cele din urmă...unii din ei au considerat că li s-a urât de atâta bine şi au hotărât să se sinucidă
- până şi mâncarea ar fi o problemă: mâncarea scumpă nu face bine organismului pentru că dacă mi-aş permite să o cumpăr în fiecare zi, mi-ar fi rău de la stomac mai mereu (nu pot să mănânc întruna icre negre sau caviar...)
- pe de altă parte, aş "câştiga" mulţi "prieteni" peste noapte care ar deveni brusc interesaţi de "sănătatea" mea (prefer să mă limitez la cei pe care-i am acum sunt cei mai tari!)
- şi ultimul lucru care îmi vine acum în cap...nu aş mai putea să-mi cumpăr nimic fără comentariile celor din jur: păi da, acum îşi cumpără şi aia şi ailaltă că deh...îşi permite...acum are bani!
Aşa că...stimaţi jucători la Loto, duminica aceasta puteţi conta pe încă un bilet în plus! O să vă mă uit duminică la TV să vă văd...la coadă!

Niciun comentariu: