Ziua Unirii si scurta lectie de istorie

Sunt constienta ca exista printre noi, romanii, unii care nu sunt foarte mandri ca sunt romani. Poate sunt indreptati sa simta asta date fiind evenimentele recente din Italia. Un alt motiv ar fi faptul ca ii aud inca pe unii oameni pe strada regretand "epoca lui Ceausescu". Nu le impartasesc parerea, totusi, va vine sau nu sa credeti, inca mai exista astfel de oameni.

Pana acum ceva vreme, am fost destul de ignoranta fata de istoria Romaniei. In scoala generala mi se parea ca trebuie sa retin prea multe date, care erau considerate mai importante decat evenimentele in sine. La liceu, fiind liceu economic, era clar ca reprezenta una dintre materiile importante, iar profesorii erau si ei constienti de acest lucru.

De curand insa, m-a "lovit" dorinta de a cunoaste si eu mai mult din "misterele patriei". Asa ca, intr-o zi, iesind in pauza de masa de la serviciu am intrat intr-o librarie fara nici un scop precis si am dat peste o carte care mi-a captat atentia: "O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri" de Neagu Djuvara. Am zis ca este o carte destul de potrivita cu care sa incep incursiunea mea in lumea istoriei romanilor. Si, pana acum, consider ca nu am gresit deloc cand am ales-o din raft.

Sa revenim insa la evenimentul sarbatorit mai mult sau mai putin de romani astazi: Unirea Principatelor Romane. Pentru cine nu stie detalii, iata cateva: in ziua de 24 ianuarie, acum 147 de ani, s-a produs Unirea Principatelor Romane. In fruntea Tarii Romanesti a fost ales domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Romane este considerata a fi primul pas important pe calea infaptuirii statului national unitar roman. Desi scurta (1859-1866), domnia lui Alexandru Ioan Cuza a insemnat perioada de maxima dezvoltare a Romaniei moderne: a fost creat primul Parlament unic al Romaniei si primul guvern unitar, a fost adoptata prima constitutie, s-a efectuat reforma electorala, agrara, a invatamantului.

Iata mai jos un filmulet pe aceasta tema care mie mi-a starnit putin sentimentul patriotic. Sper ca si voua: http://www.youtube.com/watch?v=mJwS8KM-LQA

Traiasca Romania dodoloata!

E-mailul cu fetita

Acum vreo doua zile eu si un alt coleg de birou primim un e-mail de la o colega de serviciu in care ne trimitea o poza cu fetita ei in varsta de aprox. 3 ani.

La momentul respectiv, am deschis emailul, am privit poza, mi-am zis in gand: trebuie sa-i raspund sa-i multumesc pentru poza si sa-i spun ce fetita frumoasa are! Dar, fiind o zi destul de prinsa, am uitat pur si simplu sa-i raspund colegei.

O fi asteptat saraca femeie un feedback din partea partea mea sau a colegului mei in acea zi, o mai fi asteptat si ieri, poate si astazi pana in momentul in care...primim un alt e-mail de la aceeasi colega cu urmatorul text: "Asa-i ca sunt frumoase culorile din poza?"

Cu alte cuvinte: Daca fiica-mea nu va place, macar nu-i asa ca-i frumos imbracata?

Am plâns...

Laura Mocăniţă...vă spune ceva acest nume? Răspunsul este evident, nu. Acelaşi răspuns pe care l-aş fi dat şi eu dacă mi-aţi fi pus această întrebare până joi. Însă joi, când am ajuns acasă de la serviciu, în timp ce căutam emisiunea Cârcotaşii, am dat în schimb de emisiunea "Vreau să fiu vedetă" de la Antena 1. Pentru cei care nu ştiţi despre ce vorbesc, iată în câteva cuvinte despre ce este vorba: este o emisiune sub forma unui concurs în care copii talentaţi din punct de vedere muzical vin şi prezintă o melodie în faţa unui juriu format din artişti consacraţi.

În timp ce priveam emisiunea, a apărut printre concurenţi, ea, Laura. O fetiţă de aproximativ 10 ani cu un păr lung şi frumos împletit în două codiţe şi nişte ochi de un verde superb. Este o fetiţă de la ţară, care până la această vârstă a suferit două intervenţii chirurgicale la cap. Un copil amărât care stă cu chirie într-o casă la ţară! Sinceră să fiu, eu nu am mai auzit până acum ca cineva de la ţară să nu aibă casa lui. Încă de mică, am mers la bunici în judeţul Olt. Acolo, fiecare familie are casa ei, gospodăria ei. La ţară nimeni nu stă ÎN CHIRIE! Nu însă Laura.

În cuvinte simple şi printre lacrimi ne-a spus pe scurt povestea ei. Mama ei le cumpără (ei şi surorii ei) haine la Crăciun sau "cum poate, când poate". Tot ceea ce-şi doreşte de la viaţă este să aibă şi ea casa ei aşa cum au ceilalţi copii şi sănătate de la Dumnezeu. Nu-şi doreşte jucării!

Ascultând-o şi uitându-mă la Laura cum spunea aceste lucruri cu lacrimi curgându-i pe obraji, nu m-am putut abţine şi...am plâns.

Am plâns... pentru că de atâtea ori luăm lucrurile pe care le avem ca şi cum ni s-ar cuveni, considerăm că este normal şi este DREPTUL nostru să fim sănătoşi, însă uităm atât de des să-i mulţumim Celui care merită toată mulţumirea noastră, lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care ne-o dă zi de zi!

Am plâns... pentru că dulapurile noastre sunt doldora de haine, iar alţii primesc o haină poate doar la Crăciun.

Am plâns... pentru că de atâtea ori uităm să ne apreciem părinţii pentru că ne sunt alături în momentele frumoase, dar şi în clipele grele, pentru că poate au făcut mari sacrificii ca noi să ajungem unde suntem acum, că ne-am simţit mereu în siguranţă şi în armonie în familie, pentru ca nu am ştiut ce înseamnă să nu ai ce pune pe masă.

Am plâns... pentru că am văzut că încă mai există copii cu suflete frumoase în această lume a violenţei, a vitezei, a vacarmului.

Am plâns...pentru că am văzut că încă oamenilor le mai pasă încă de semenii lor care sunt în nevoie. Un exemplu clar este...Antena 1. Ei i-au oferit Laurei o casă mobilată care să fie a ei şi a familiei ei! Cinste lor!

Nu uitaţi să le spuneţi celor dragi vouă cât de mult îi apreciaţi!
Nu uitaţi să vă uitaţi în jurul vostru şi să-i ajutaţ pe cei în nevoie!
Nu uitaţ să vă bucuraţ de viaţ!
Ş...cel mai important:
Nu uitaţi să-i mulţumiţi lui Dumnezeu pentru sănătate şi pentru tot ce aveţi!

Imagination at work

O reclamă deşteaptă

Vreţi să vedeţi cum arată cerul când ne zâmbeşte?

Aşa!

In Excelsis Deo...o versiune...originală

Fiindcă suntem în apropierea sărbătorii Crăciunului şi se aud din ce în ce mai multe colinde, vă invit să ascultaţi un colind cântat de nişte copii. Vă promit că nu veţi regreta!

http://www.youtube.com/watch?v=nScuAc2RORw

Primii fulgi de nea

Ieri, imediat după ce am ajuns la serviciu, mă uitam eu aşa pe fereastră, şi...când ce văd...prima zăpadă. Mă rog...zăpadă e mult spus pentru că odată ajunşi pe asfalt, fulgii dispăreau imediat, spre dezamăgirea mea.

Cu câteva zile înainte, o colegă venise să mă întrebe dacă văzusem fulgii de zăpadă din noaptea precedentă. Din nefericire, mă culcasem deja şi îi ratasem. Şi când aflasem că deja prima ninsoare avusese loc şi o ratasem, fusesem foarte dezămăgită. Dar...ieri dimineaţă nu am mai ratat-o! Sper că nici voi!

Seara am plecat cu colegii de birou să bem un ceai, să mâncăm prăjiturele şi dulceaţă de vişine şi piure de castane la...Cărtureşti. Până acolo, am avut ceva de mers de la birou. Dar, deşi era frig, m-am bucurat de fiecare pas pe care-l făceam printre fulgii de nea. De-abia aştept următoarea tranşă de ninsoare, în timp ce visez la a white Christmas!!!

Ever wondered how people live in space?

Ping pong with your best friend

Math problems? Call 911!

Ce face pisica când îi e foame

Unde mergem?

În tramvaiul 40, discuţie între un băieţel de aproximativ 5 ani şi bunica lui, orele 8.00 dimineaţa:
Băieţelul: Acum mergem în parc, mamaie?
Bunica: Nu dragă, mergem la grădiniţă!

No comment!

Ăsta da instrument de cântat!

Ia priviţi cum se relaxează un urs

Ca şoarecele cu pisica?

Ce vremuri...

Un articol excelent pe care tocmai l-am primit pe email şi citindu-l parcă mi-a înseninat ziua, încă umbrită de trecerea recentă din această lume a bunicului meu drag, de care mă leagă multe şi frumoase amintiri.

DEMISIE OFICIALĂ

Subsemnatul, vă aduc la cunoştinţă decizia irevocabilă de a demisiona oficial din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv. După o analiză detaliată a situaţiei, m-am hotărât să mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani, cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-am avut cândva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă. Vreau să desenez cu creta colorată pe strada unde locuiesc, atunci când trec oameni maturi şi importanţi spre serviciu şi să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care îi aşteaptă. Vreau să fiu mândru de trotineta mea cea roşie, fără să mă intereseze cât costă asigurarea pe anul viitor. Vreau să cred sincer că bomboanele Tic-tac sunt mai bune decât banii, pentru că le poţi mânca.Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mână şi cu ochii la norii pufoşi care aleargă pe cer, întrebându-se cu uimire de ce adulţii nu fac la fel. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile când viaţa era simplă. Atunci când tot ce ştiam se rezuma la cele şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi vocea mamei care mă chema la masă când nu îmi era foame.Vreau înapoi, atunci când nu îmi păsa de cât de puţine lucruri ştiam, pentru că nici nu ştiam cât de puţine ştiam. Vreau să cred, ca odinioară, că totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpăra cu preţul unei îngheţate la pahar. M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu când m-am trezit mare. A fost cu siguranţă un abuz şi îmi cer iertare. Am ajuns astfel să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi purificări etnice, copii abuzaţi şi copii murind de foame, divorţuri, droguri în licee, prostituţie, justiţie coruptă, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, fraţi învrăjbiţi fără bani, ură, bârfă. Am aflat despre materialism nedialectic şi mame denaturate, care îşi vând copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de bărbaţi, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a întâmplat cu timpul când aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar împăraţii bătrâni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese câştigate în urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii când mi se părea că tot ce ţi se putea întâmpla mai rău în lume era să nu fii ales în echipa lui Menică repetentul, atunci când jucam fotbal în spatele şcolii? Vreau să mă reîntorc la vremea când toţi copiii citeau cărţi folositoare, când muzica era neotravită, când televiziunea era pentru ştiri şi emisiuni de familie, fără sex explicit şi violenţă implicită la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripeţiile echipajului "Speranţa", navigând cu "Toate pânzele sus" şi pe mama citindu-mi despre Iosif şi fraţii săi. Ce bine era când credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită deoarece eu eram fericită! Promit solemn ca, imediat ce o să-mi reiau atribuţiile de copil, o să-mi petrec după-amiezile căţărându-mă în copaci, călărind bicicleta vărului Cristi şi citind Robinson Crusoe, ascuns în coliba înjghebată din ramuri şi frunze de fag, în spatele grădinii. Îmi iau angajamentul că nu o să îmi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apă, gunoi, cablu Tv şi Internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarbă netăiată, computerul virusat şi faptul că maşina a început să vrea la mecanic. Vă asigur că nu o să fiu pus în încurcătură atunci când o să fiu
întrebat: "Ce-o să te faci când o să creşti mare?", deoarece acum ştiu: vreau să fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu când ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi
căderi de avioane. Gata cu bârfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserică, gata cu hernia de disc, păr grizonat, ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de porţelan. Gata, stop, cedez! Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zâmbetelor, nobleţea vorbelor, o lume a cuvântului dat şi respectat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite, a imaginaţiei înnobilate, a îngerilor buni şi a omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Vreau să am iarăşi şase ani şi jumatate. Fiţi voi mari şi importanţi şi ocupaţi şi îngrijoraţi. Eu vreau să cresc MIC!

ESQ - Corect şi perfect

La începutul acestei luni, am observat apariţia la tarabele de ziare a unei noi reviste, Esquire. Revista vine din America, unde a apărut prima dată în octombrie 1933. Se doreşte a fi o revistă a bărbaţilor, iar motto-ul ei este: "ştiinta de a fi bărbat". Mi se pare o investiţie destul de proastă a publica reviste pentru bărbaţi din simplu fapt că...bărbaţii pur şi simplu nu citesc reviste, sau ca să nu generalizez, marea majoritate a bărbaţilor nu citeşte reviste.

Oricum, mi se pare o revistă drăguţă, destul de interesantă, bine documentată şi destul de diversificată. Răsfoind-o am dat peste un articol interesant despre cum ar trebui "să cadă, să şadă, să curgă, să se aşeze" cât mai corect haina şi pantalonul de la costum pe stimabilii domni.

TIVUL PANTALONILOR - Să fie cu doi cm mai lung în spate şi să ajungă la tocul pantofului (fără să-l acopere). În faţă e musai ca stofa să facă o cută - altminteri pantalonii sunt prea scurţi.

NASTURII - Nu care cumva să radieze (în jurul singurului nasture încheiat) cute sau încreţituri.

GULERUL - Dacă reverele sunt perfect croite, gulerul nu trebuie nici să acopere cămaşa, nici să stea prea depărtat de ceafă.

UMĂRUL - Să nu depăşească linia naturală a carurii, dar nici să nu lase impresia că e costumul cu care ai dat bac-ul.

MANŞETA CĂMĂŞII - E esenţial să se iţească de sub mâneca hainei cel puţin un cm de cămaşă.

LUNGIMEA HAINEI - Tivul nu va depăşi nivelul unde se termină degetul mare.

Stimaţi domni, sper ca cele scrise mai sus să vă ajute atunci când veţi îmbrăca din nou un costum, pentru că, trebuie să recunoaştem, câteodată e loc şi de mai bine!

Cine poate să facă aşa?

De ziua de naştere!

Ei bine...astăzi este ziua mea...da...exact...de naştere. Nu...nu mă cheamă Alexandra şi...sinceră să fiu...nici nu mă prea omor după numele ăsta, poate pentru că m-am obişnuit cu al meu, ştiţi voi...puterea obişnuinţei. Oricum, nu despre asta vroiam să scriu acum. Am împlinit o vârstă onorabilă, pe care nu am de gând să o divulg aici şi acum. Dar nici despre asta nu vroiam să scriu.

Ieri, după ce am plecat de la serviciu, mi-am dat seama că, a doua zi, fiind ziua mea, trebuia să intru rapid în acţiune. Se impunea o vizită urgentă într-un hypermarket pentru diverse cumpărături pentru petrecerea organizată la serviciu pentru colegii mei. Apoi, alte rezervări la restaurant pentru a scoate familia în oraş, că vorba aia...trebuie să faci cinste. Am ajuns destul de târziu acasă, obosită după cumpăraturile făcute. Imediat, m-am apucat de călcat, că deh, de ziua ta trebuie sa arăţi ca scos din cutie, fustă călcată, bluză apretată şi pantofi lustruiţi atent. Buuun, am terminat şi cu hainele. Ce mai urmează? Deocamdată...nimic! Uf ce bine!

Azi dimineaţă, m-am trezit mai devreme, să pregătesc toate bagajele pentru petrecerea de la serviciu! Pe drum a trebuit să mai mă opresc să caut şi ceva dulciuri pentru desert. În final am ajuns la birou obosită deja de atâta grijă să nu cumva să fi omis ceva!

Şi...m-am gândit eu... că probabil mulţi se regăsesc în postura mea şi că, ar fi un business bun ca să existe persoane la care să apelezi ca să-ţi organizeze ziua de naştere. Exact ca la nuntă când vii, te aşezi la masă şi te bucuri de tot! La fel şi de ziua de naştere: ai pe cineva care face cumpărăturile pentru tine, le duce la serviciu, se ocupă de toate detaliile şi tu doar vii şi te bucuri de ziua ta, de colegi, prieteni şi familie. Şi, în plus, mai primeşti şi cadouri! Corect?